Eu am fost in septembrie 2016 in Sicilia si atunci costa 6 euro (parca) un bilet de la aeroport la Gara Palermo Centrale, iar durata e de 50 de minute. Statia de bus o gasesti usor, cum iesi pe usa aeroportului mergi pe trotuar inspre dreapta vreo 50-100m si vei vedea niste chioscuri unde se vand biletele iar in fata lor se afla busurile.
Colonizat in sec. al VIII-lea i. Hr. de catre fenicieni, Palermo a devenit in sec. al X-lea, condus fiind atunci de arabi, un oras impresionant, fiind numit in acea perioada "orasul de delicii". Doua secole mai tarziu avea sa devina, sub stapinire normanda, unul dintre cele mai magnifice orase din Europa.
Am crescut în Palermo, unde e soare și mare. Am văzut fotbal de mic, tata a fost și el fotbalist și am mers peste tot după el. Eu și mama ne-am tot mutat. Tata a jucat în Serie B, a fost ușor să mă îndrăgostesc de fotbal. Andrea Compagno. Andrea Compagno, Fotbalistul Străin al Anului 2022: „Vreau din nou pe primul loc!"
În Mercato del Capo am fost de cele mai multe ori, pentru că era aproape și aveau marfă bună pentru doi aspiranți vegani ca noi. Simpatici vânzătorii și clienții fideli, mi-a plăcut aglomerația domestică de acolo. Cu Ballaro e un pic altfel, e și mult mai mare, iar gazda ne-a zis că acolo găsești orice, dar să nu întrebi de unde vine.
Despre Palermo vă voi spune de la început că mi s-a părut altfel, diferit total de oraşele din est, se observă imediat că nu sunt chiar din același aluat. Palermo a fost fondat în timpuri străvechi de fenicienii care au venit din sud-estul Mediteranei și i-au cucerit pe localnicii sicani ce erau pe acele plaiuri cu opt mii de ani înainte.
„Palermo mi s-a părut încântător. Din toate locurile pe unde am călătorit, este cel mai frumos situat - își duce viața visător în Conca dʼOro, pe țărmuri arse de soare și în aroma mării, a caperelor, smochinelor și iasomiei. Livezile de lămâi și portocali erau pur și simplu perfecte.
NGe2y.
palermo am fost acolo